Misunderstood

Vibratie...geamul, biroul, tastatura, toate sunt cuprinse de o vibratie...
Nu e vina muncitorilor care schimba borduri aparent...oricum ei n-ar munci acum.
Mintea imi zboara departe, vibratia vine din interior. De dupa multe straturi printre care epiderma derma, nervi si oase, vibreaza ceva. Rezoneaza si imi cuprinde fiecare celula din corp. Se opreste putin doar pentru a incepe din nou. Un ciclu ce se repeta la infinit. Sau evolueaza dupa fiecare secventa, devine mai intens, si nu pare a se diminua.
Vibratia...sufletul ce creste in imensitatea sa pe parcursul fiecarei clipe. Cunoaste mai mult dar niciodata destul, simte lucruri profunde dar niciodata nu este coplesit. Ceva abstract, prea neinteles pentru a fi interpretat de o fiinta vie.
Evoluam pentru a disparea. De fapt evoluam pentru a disparea mai usor si acest proces de descompunere material-metafizic sa se desfasoare mai usor, timpul sa zboare mai repede, sa nu traim "de pe o zi pe alta". Inevitabil traim pentru a muri. Trebuie sa lasam si universul cu vanatai de pe urma noastra ca sa nu traim doar cu scopul de a ne epuiza viata. Ramane la latitudinea fiecaruia ce vanatai lasa. Chit ca lasa vanatai pe propriile vene, pe cei din jur, sau pe un domeniu anume, fiecare face ce vrea, viata e dura, scapa cine poate. Adica nimeni.
Starea de meditatie continua in episoadele urmatoare.
Pana atunci Dream Theater va va tine ocupati.
PS: scuzati lipsa de poze. N-am avut ceva in tema.

Choose life

Scartaieturi...prelungi...obsedante...marcante...obositoare...misterioase...
Un "Do" prelung...e inceput de paragraf....
Aceleasi scaratieruri chiar mai prelugni....mai obsedante...mai marcante...mai obositoare...nu atat de misterioase.
Virgula cade la locul ei fara prea mare efort...doar un tipat abia auzit...
Hartia pare abraziva, neprietenoasa...ca un zid de caramida ce asteapta sa fie decorat, sau spart si continutul sau expus. Hartia nu este limita intelegerii...dincolo de ea cine stie oare ce se ascunde....
Imi dau ochelarii cu dioptrii negative jos de pe nas...ii sterg...aleg sa nu-i mai asez la locul lor. Ii pliez si ii asez in toc. Ma inconjoara ceva ciudat...ceva imi acompaniaza scartaitul...oare lampa ce-si imprastie mirosul de incins prin camera?, poate parfumul ei, ramas de acum putin timp?, poate doar ceva din imaginatie....poate fumul de afara...poate o masina ratacita pe strada mea intunecoasa, poate cafeaua de azi dimineata ramasa pe birou, poate tigara celui ce fumeaza la lumina felinarului, nu departe de geamul meu. Cert e ca ma fascineaza si totusi...
Desigur distruuug starea spunand ca mi s-a deschis o fereastra pe ferestruica numita monitor.
Promit postari urmatoare mai in detaliu cu starea de meditatie profunda in care universul meu este cufundat.
Pana atunci va las cu Kaiser Chiefs pe care ii veti putea admira la B'Estival anul acesta alaturi de aaaalte nume "mari".

Speed of light

Am remarcat o accelerare sesizabila in trecerea timpului...ori panta pe care curge "raul vietii" s-a inclinat sau a plouat prin zonele alea, ori ceva mi-a cuprins creierul si din 2 secunde 0.33 mi le fura...pentru vecie...
Uitasem cat de frumos poate fi un apus. Cat de frumos este sfarsitul. M-am reintalnit cu cerul patat de norii ce stateau agatati in suspans. Si din cele 6.023*10²³ fotografii de pe cardul aparatului putine au supravietuit selectiei naturale din Windows Explorer.



Si intr-o lene ce mi-a cuprins constiinta mi-am impus ca pe cele mai rasarite sa nu le procesez in nici un fel. Call me old. Dar inca mi se pare aparte filmul...emotia cu care apasai pe declansator..anticipatia cu care asteptai developarea...si fericirea sau dezamagirea ce le urmau.
N-am prins cea epoca, am apucat doar sa umplu un film cu idei si instantanee...si acum zace in sertarul meu. Poate peste cativa ani il voi redescoperi si voi developa cadrele alb negru pe care s-a asternut patina timpului...poate "the shot of my life" e acolo. Nu voi afla niciodata...
In alta ordine de idei...nimic nou nici aici nici in Bucuresti...doar o amplificare a santierului general. Dar cine sta aici e obisnuit.
Inca putin pana la summint...inca putin pana la vacanta.
Hmmm...recommend...am ascultat destul de mult un album de la formatia asta acum cam 2 ani si imi aduce aminte de multe lucruri. Deci recommend of the week: Flyleaf . Nu atat de obscura dar cel putin interesanta.
Succes.

Culture de masse

Ma uit la cerneala ramasa pe deget. Pelikan...albastra...are un miros interesant.
Mirosul pe care nu-l mai simtisem de mult...de cand n-am mai scris cu stiloul?
Continui sa scriu...exact ce scrie aici. Parca e altfel pe hartia asta rupta din caietul de romana..Oricum e mai interesant decat sa ascult palavrageleala citita de pe niste voi vechi prnse cu o agrafa oarecum ruginita.
Neonul tremura putin. Albastrul e mai deschis ca de obicei ...? Poate doar nu l-am reintalnit de mult. Banca pe care scriu..4 suruburi imi tin companie. Mai ma trezesc mai scriu un rand in caietul etichetat "Romana". "Demiurgul" nu a tinut cu creierul meu azi. Mi-a pregatit o portie mare de "boringness". Apuc de coltul paginii ingalbenite de timp. Acopar numarul paginii..."164" cu caractere mici...titlurile poemelor cu litere de-o schioapa sar in ochi. Inchid cartea...oricum nu o sa gasesc prea repede ce caut. Nu fara ajutorul cuprinsului smuls de mult de cine stie ce fost posesor. Soneria imi suna in cap. E ora sa plec. Imi fac bagajul si plec din clasa cu cerneala care inca nu s-a uscat pe randurile asternute anterior. Acum stau in fata ecranului albit de editor. In taskbar am o suta de programe pornite...douazeci de conversatii la care nu am raspuns, si inca cateva la care m-am deranjat si am spus ceva laconic....sau poate mai mult decat atat.
Va las cu putin Yngwie Malmsteen.
Spor la ascultat si la trait.